Viitorul va fi digital. Se pune întrebarea: cine îl va proiecta?

Am participat la conferința online Masters of Digital de săptămâna trecută ca să discutăm despre statutul și viitorul învățământului tehnologic din Europa.

Summitul virtual Masters of Digital 2021 a reunit săptămâna trecută, pe 3 și 4 februarie, o serie de lideri excepționali, de talente și idei în domeniul IT din întreaga Europă. Evenimentul a fost organizat de DIGITALEUROPE, principala asociație comercială care reprezintă industriile de transformare digitală din Europa. Evenimentul, subintitulat „Digitalizarea – motorul redresării Europei”, s-a axat asupra viitorului strălucit și a prezentului la fel de interesant în materie de tehnologie la nivel european.

Anna Ferenczy, Director de Marketing Codecool, a făcut parte și din panelul principal „Iluminat digital: lume nouă, competențe noi” în prima zi a evenimentului. Experții digitali din cadrul grupului au discutat despre cum arată peisajul actual în Europa, în ceea ce privește competențele, și unde mergem de aici.

Spoiler alert: specializarea în digital nu doar că are potențial de creștere uriaș, dar este și un factor fundamental de reducere a deficitului tot mai mare de competențe tehnologice.

Cei patru experți invitați în panel au reprezentat atât tabăra companiilor, cât și cea guvernamentală, formatorii și autoritățile-suport, experții în educația timpurie și pentru adulți, din și organizații internaționale și locale:

  • Una Fitzpatrick, Director, Tech Ireland
  • Anna Ferenczy, Director de Marketing, Codecool
  • Mette Lundberg, Director de Politică și Comunicații, IT-Branchen, Danemarca
  • Norberto Mateos Carrascal, Director Consum Corporativ pentru Regiunea EMEA, Intel

Dezbaterea a acoperit o serie vastă de subiecte, precum:

  • factorii de influență ca profesiile tehnologice să devină mai incluzive,
  • necesitatea educației digitale timpurii pentru toți cetățenii
  • schimbările recente generale în perspectivele de carieră,
  • impactul COVID 19 asupra tendințelor în educația tehnologică,
  • date despre munca remote și școala online și
  • impactul inovațiilor digitale asupra crizei mediului înconjurător.

Am notat câteva idei inspiraționale din această discuție:

1. „Nu ar trebui să considerăm că educația tehnologică europeană ca atare”

Norberto Mateos Carrascal de la Intel a arătat că, dacă analizăm realitățile în afara Europei,  constatăm imediat cât de norocoși suntem pe continentul nostru, comparativ cu situația mondială, să avem sisteme tehnologice și de învățământ funcționale și deschide unei părți semnificative din populație.

Totuși, trebuie să înțelegem că încă mai există discrepanțe majore între regiuni în privința  accesului la aceste sisteme și că sunt cazuri în care ele sunt disponibile, dar nu pot fi utilizate la potențial maxim.

Trebuie să asigurăm infrastructura lipsă și să instruim formatorii cum să folosească tehnologia.

COVID 19 ne-a provocat să transferăm atât învățământul de stat, cât și cel privat în mediul online pentru copii și adulți deopotrivă, de pe o zi pe alta. Vom constata curând cât de mult sunt în urmă școlile de stat din Europa în general față de instituțiile private în privința utilizării instrumentelor digitale, din cauza infrastructurii, programei și competențelor care nu țin pasul cu vremurile. Pe de altă parte, școlile private, precum Codecool, dau dovadă de mai multă flexibilitate și au reușit să facă trecerea rapid, fără discontinuități.

Mette Lundberg a subliniat că se observă clar la copiii care învață online în prezent că sunt mai pasivi, se implică mai puțin, sunt mai lipsiți de energie și că nu răspund prea mult la oră.

Invitații din panel au confirmat că de vină este calitatea învățământului la distanță, care are de recuperat. Trebuie să facem învățământul online atractiv, să îmbunătățim vizibil experiența online a elevilor.

Se poate recurge la inovație la nivelul programei, la implementarea inteligenței artificiale și la variante de învățare hibrid (cum ar fi modelul Codecool de alternare a sesiunilor de coaching individual cu webinariile ample și cu activitățile practice în grupuri mici).

Potrivit Annei Ferenczy, cooperarea dintre guvern și școlile private poate fi soluția pentru a face educația IT mai accesibilă.

2. „Cei care folosesc intens tehnologia nu au neapărat competențe de profil.”

Mette Lundberg a evidențiat o prejudecată frecventă în privința abilităților informatice, respectiv că nici noile generații digitale nu sunt chiar atât de competente în IT pe cât se crede. Experta a spus că, deși la ora actuală majoritatea copiilor devin super-familiarizați cu tehnologia de la o vârstă fragedă, ei de fapt nu știu să creeze tehnologie și le lipsesc abilități tehnice de bază. Asociația Industriei IT din Danemarca a lansat un program de educație digitală în școlile primare din țară pentru a schimba această realitate, cursurile fiind deja urmate de 15.000 de copii.

Într-un sondaj rapid, 25% din publicul prezent (având orientare clară către tehnologie) a recunoscut că este dependent de telefonul mobil și că nu are nici un fel de competențe tehnice. Confirmând faptul că, probabil, cei mai mulți adulți care nu sunt orientați spre tehnologie, dar totodată sunt utilizatori tehnologici, nu au abilități digitale creative.

O persoană din public a lansat o provocare: este cu adevărat util să deprinzi competențe digitale în condițiile în care tehnologia se schimbă cu o viteză amețitoare?

Experții au confirmat că, în educația generației viitoare de forță de muncă, abilitățile interpersonale (numite și soft sau meta-competențe) precum gândirea logică, creativitatea și învățarea eficientă au o pondere mult mai mare decât competențele efective de programare. Anna Ferenczy a subliniat că angajatorii din zilele noastre pun preț pe o combinație solidă de competențe interumane și tehnologice.

 

3. „Diversitatea nu este doar o chestiune etică. Ea se referă și la profit.”

Una Fitzpatrick a prezentat colaborarea extrem de productivă dintre o serie de firme și guvern în programul „Conectarea femeilor la tehnologie” program, cu scopul de a echilibra forțele celor două sexe pe piața locurilor de muncă digitale prin atragerea, promovarea și încurajarea femeilor să abordeze cariere în domenii STIM (știință, tehnologie, inginerie și matematică).

Ea a mai explicat că profesiile tehnologice trebuie făcute atractive pentru femei pentru a produce impact, demers care începe de la vârste fragede în școală și continuă la locul de muncă, unde trebuie să li se asigure femeilor un mediu favorabil, să se folosească un limbaj accesibil și să se ofere oportunități de promovare pentru femei.

Anna Ferenczy a arătat că diversitatea ar trebui să depășească sfera considerentelor etice și să se raporteze inclusiv la cele financiare și la cele privind productivitatea. Un studiu efectuat de curând a demonstrat că societățile are au femei în funcțiile înalte de conducere au realizat încasări mai mari din prețul acțiunilor, o creștere mai susținută a veniturilor și profituri mai bune.

Una Fitzpatrick a mai spus că există mult potențial, dar și nevoia de a oferi acces la educația și la locurile de muncă din domeniile tehnologice și populației europene tot mai numeroase aflate în proces de îmbătrânire.

 

4. „Deja nu mai vorbim despre viitor, ci despre prezent.”

Anna Ferenczy a precizat că, deși știm cu toții că deficitul de competențe IT la nivel global se tot adâncește, există peste 750.000 de locuri de muncă în Europa pentru care firmele nu găsesc candidații potriviți.

Trebuie să înțelegem că fiecare trebuie să se pregătească pentru învățare continuă de-a lungul carierei. Nu ne mai permitem luxul de a studia doar în copilărie, ca apoi să lucrăm timp de 40 de ani pe baza acelor cunoștințe. Profilul locurilor de muncă se schimbă odată cu inovația permanentă și tot mai accelerată, astfel că și oamenii trebuie să-și adapteze competențele. Lucrurile vor fi și mai rapide în viitorul apropiat, așa că fiecare ar trebui să înceapă să-și îmbunătățească și competențele de învățare.

 

În această discuție tematică de 45 minute abia au fost analizate aspectele de suprafață ale câtorva idei și concepte esențiale care orientează atât viitorul, cât și prezentul reconversiei profesionale în IT la nivel european.

 

Organizatorul DIGITALEUROPE, împreună cu BBC StoryWorks Commercial Productions a realizat și un serial de referință, intitulat „Digitally Enlightened” („Iluminat digital”), ca modalitate de difuzare a unor idei și povești de succes minunate din Europa. Seria analizează cum ar putea contribui o viziune comună la intensificarea și dezvoltarea inovației în avantajul consumatorilor și al firmelor. Există și un episod despre cum revoluționează Codecool educația IT din Europa printr-un dublu efect: compania reduce deficitul de competențe digitale și schimbă viețile oamenilor ajutându-i să demareze o carieră în tehnologie.

 

Fotografii: DIGITALEUROPE

Nou în domeniul recrutării talentelor IT la nivel mondial? Iată 3 moduri în care îți poate fi de ajutor un partener local

Să te orientezi spre piața internațională ca să recrutezi talente IT pare tot mai mult nu doar o variantă viabilă, ci și inevitabilă. Să vedem care sunt principalele provocări și cum te poate ajuta un „prieten” local să le depășești.

Pandemia ne-a provocat anul trecut să trecem la lucrul online, în speranța că vom reveni cât de curând la normal, doar că am început să înțelegem, treptat, că „normal” reprezintă doar
un anumit mod de a face lucrurile, că așa procedam înainte și că se poate să nu revenim niciodată cu adevărat la acea modalitate. În parte, pentru că ceva vreme nici n-o să fie posibil, iar pe de altă parte pentru că această metodă s-a dovedit surprinzător de eficace și ne poate ajuta, în plus, să gestionăm criza de mediu.
În prezent, pare că vom mai lucra online o vreme și că acest stil va face parte în mare măsură din viitorul nostru pe termen lung, devenind, în timp, o nouă normalitate.

Care sunt efectele colaterale asupra recrutării în domeniul IT?

  •  Industria digitală devine mai puternică: Anul trecut, companiile au înțeles rapid că trebuie să accelereze digitalizarea pentru a se adapta la un nou mod de lucru și de viață virtuale, menținându-și în același timp relevanța. Investițiile în IT au crescut anul trecut la nivel european, alături de intervenția guvernelor pentru a gestiona recesiunea economică, au contribuit la dezvoltarea continuă a domeniului.
  • Se reduce deficitul de talente IT: Multe alte industrii au avut mult de suferit, în timp ce mii de oameni și-au pierdut locul de muncă sau au început să-și facă griji
    pentru siguranța postului lor. În unele țări, acest fapt a condus la o tendință în materie de recalificare în IT, astfel că deficitul de talente digitale s-a redus în anumite state pentru prima dată după mult timp.
  • Recrutarea se extinde la nivel mondial: Toți kilometrii care despărțeau înainte sediile companiilor și angajații par să nu prea mai conteze în ziua de
    astăzi. Reține, IT-ul este domeniul în care 99% din angajați pot lucra de oriunde din lume stând în fața laptopului lor. Sau cel puțin din anumite părți ale lumii cu fusuri orare apropiate. Noul nostru stil de viață online tocmai ne-a deschis calea către o nouă piață internațională de talente IT.

    Pentru a contribui și mai mult la dezvoltarea digitală și a identifica cele mai bune talente IT la
    nivel internațional, trebuie să ieși din zona de confort și să te axezi pe principalele 3 provocări
    din acest nou spațiu de lucru internațional. Considerăm că, ajutat de un partener local de
    încredere poți nu doar depăși aceste provocări, dar poți face și o diferență notabilă pentru
    activitatea ta. Să vedem cum, mai precis.

1. Nu face compromisuri: Găsește persoana cu adevărat potrivită

„Deși ajută, nu este necesar ca persoana să fi studiat sau să fi lucrat la MIT, Harvard ori Google. În primul rând trebuie să urmărești să fiți compatibili. Compania și candidatul trebuie să aibă aceleași valori.”

[Desmond Lim, CEO și co-fondator, Workstream / recruitment.com]

La un moment dat, am prezentat mai mulți developeri IT juniori care corespundeau cerințelor clienților noștri. Aceștia au făcut interviuri cu fiecare candidat și am aflat, cu surprindere, că la final nu aleseseră persoana cu cea mai bună experiență în proiecte. L-am întrebat pe clientul nostru de ce. Se pare că studentul pe care l-a recrutat în cele din urmă era un jucător înrăit de fotbal de masă. Clientul nostru are mese de fotbal la sediu, acordă mare importanță jocurilor, care chiar sunt esența culturii sale corporative. Au evaluat mai mulți ingineri cu competențe asemănătoare, și, în realitate, acest detaliu mărunt a făcut diferența dintre candidați.

Evident, compatibilitatea nu se referă doar la hobby-uri. De multe ori este vorba despre valori, despre pasiune, despre abilitățile de comunicare, stilul de feedback, atitudinea în caz de eșec, deschiderea față de provocări, reziliența la stres, energiile pozitive și multe alte trăsături și competențe interpersonale.

Dar cum să găsești perfecțiunea în afara comunităâii tale directe, prin interviuri pe Zoom, din alte țări și probabil cu diferențe culturale subtile? Aceasta este prima  provocare.

Ce funcționează în cazul clienților noștri din diverse țări europene este să apeleze la colegii noștri din sediile locale pentru a alege individual cele mai potrivite talente pentru ei și a le oferi o listă finală de candidați care să se potrivească stilului și culturii din compania lor. Acest model funcționează doar pentru că noi ne dăm tot interesul să ne cunoaștem bine de la început.

În plus, formăm profesioniști IT cu care să ne placă și nouă să lucrăm. Facem tot posibilul să cultivăm talente care să devină nu doar cei mai buni experți digitali, ci și membri de nădejde în echipe internaționale.

2. Nu coborî ștacheta: Cere calitate

„Recrutarea talentelor IT presupune găsirea combinației perfecte de competențe tehnice și de adaptare la cultura companiei. Niciuna nu poate fi sacrificată pentru cealaltă — chiar ai nevoie de ambele.”

[Marc Boscher, Fondator și CEO, Unito / recruitment.com]

Este clar, compatibilitatea este obligatorie, dar este nevoie și de competențe și de experiență. Ai nevoie de cele mai bune competențe de pe piață pentru fiecare funcție și fiecare sarcină de lucru, pentru ca acei colaboratori să lucreze rapid și la cele mai înalte standarde de calitate.

Dar cum verifici dacă în spatele diplomei, încrederii și jargonului etalat de candidat la interviu se află și îndemânarea reală, practică și corespunzătoare profilului căutat atunci când recrutezi în afara propriilor comunități și nu ai punctele de referință obișnuite? Dacă un număr tot mai mare de candidați fără experiență în IT doresc să se recalifice rapid în domeniu, să alegi calea cea mai simplă, cea cu formări scurte și intensive?

Și cum vei găsi pe o piață internațională experții necesari care să aibă experiență în tehnologia ta, care poate fi reputată în țara ta, dar mai puțin căutată în alte state?

Mai întâi, un „prieten” local cu referințe bune și cu experiență dovedită te poate ajuta în acest sens. Desigur, nimeni nu poate cunoaște calitatea resurselor IT locale mai bine decât o agenție de recrutare IT de pe plan local sau un partener de formare. Este de dorit să cauți o agenție cu un proces de selecție transparent, riguros și cu o metodologie de training verificată și atestată.

Pentru a te asigura că îți sunt respectate criteriile referitoare la anumite tehnologii, uneori training-urile personalizate sunt cea mai bună și cea mai ieftină soluție. Dacă te afli în căutarea unui partener, nu uita să verifici și variantele de programă disponibile care sunt adaptate special la nevoile tale.

În fine, cel mai mult te scapă de griji să primești o serie de asigurări: să existe perioade de probă flexibile și diverse opțiuni de recrutare și de formare. Angajarea unor specialiști presupune un angajament serios. Asigură-te că ai ocazia să verifici și să testezi candidații mai întâi, ca abia apoi să iei decizii.

3. Nu strica dinamica: angajează rapid

„Discrepanța cea mai mare pe care o observ pe piață între candidați și angajatori este calendarul procesului de recrutare!”

[Chris Menendez, Recrutor-șef în domeniul IT, Hays PLC / recruitment.com]

Indiferent de unde recrutezi, termenul rămâne același. Evoluțiile digitale se produc mai rapid ca oricând și ai nevoie de oamenii potriviți ca lucrurile să se întâmple astăzi – mâine e prea târziu.

Cum reușești să găsești și să angajezi cel mai compatibil candidat cu cele mai bune competențe suficient de repede pe o piață internațională a talentelor fără să ai la dispoziție canalele și procesele tale bine-cunoscute? 

Îți recomandăm să cauți un partener cu o rețea vastă și activă de talente IT de înaltă calitate disponibile pentru angajare și cu procese de recrutare flexibile, care să-ți asigure acces la cei mai buni specialiști prin cele mai rapide metode. În general, procesul complet de angajare din rândul cursanților și absolvenților noștri durează între 4 și 7 zile pentru clienții noștri, de la momentul informării până la realizarea listei scurte de candidați și la interviurile de recrutare. De ce ai irosi timp când există resurse disponibile și e de lucru?

Acestea sunt doar câteva dintre provocările la care te poate ajuta o agenție locală de training și angajare în domeniul IT în contextul recrutării pe plan internațional. În plus, poți înțelege mult mai ușor legislația locală, normele fiscale, regulamentele de siguranță internațională și uzanțele birocratice cu ajutorul unui partener competent, experimentat, care are o ofertă de servicii end-to-end. Eliberat de toate aceste formalități, poate că, până a urmă, recrutarea internațională nici măcar nu te scoate din zona de confort.

 

Codecool are în prezent sedii și școli de programare în Ungaria, Polonia și România și urmează să inaugureze sedii noi în alte două țări europene anul acesta. Oferim servicii pentru peste 200 de clienți din toată Europa, iar cei peste 1000 de absolvenți ai noștri lucrează la companii din întreaga lume. Cu metodologia noastră de formare atestată și cu programa noastră flexibilă, cu procesele noastre de selecție interactivă și cu recrutorii noștri de înalt profesionalism, suntem pregătiți să te ajutăm și în calitate de partener local de dezvoltare a talentelor și de recrutare în domeniul IT.

Cum să începi noul an mai puternic și mai matur ca oricând

József Boda, cofondator și CEO Codecool, ne spune de ce crede că ar trebui să considerăm 2020 un an „cât o zi de post”, despre cum Codecool va trece la viteza supersonică în 2021 și ce ne urează tuturor pentru noul an.

2020 chiar a fost un an bun pentru noi, la Codecool. De fapt, mărturisesc asta cu puțină rezervă acum, în toiul pandemiei, când ne cutremurăm asistând la năruirea unor întregi sectoare economice și la închiderea câtorva sute de firme în jurul nostru. Vedem cum mii de oameni își pierd locurile de muncă, noi toți ne facem griji pentru sănătatea noastră și a celor dragi. Însă noi, la Codecool, ne-am atins toate obiectivele strategice anul trecut și ne-am depășit propriile așteptări trecând activitatea în mediul online practic dintr-o singură mișcare, dezvoltându-ne și afacerea în același timp.

Dacă m-ați fi întrebat anul trecut pe vremea asta dacă vom reuși să înregistrăm cursanți exclusiv online, să ținem toate cursurile online, să construim parteneriate online și să ne recomandăm foștii cursanți acelor parteneri tot online, aș fi răspuns: „Glumești? Cu siguranță n-o să reușim să facem acest lucru.”

Și să facem asta practic de pe o zi pe alta? În vreme ce esența noastră este tocmai energia Codecool de la școala în care petrecem ore întregi împreună zi de zi? Asta, în timp ce reușim să înscriem un număr record de persoane în cele 3 țări – 1.000 de cursanți în total în fiecare an? Niciodată! Dar tocmai asta am făcut. Cu succes. Noi ne-am mirat cel mai mult că așa ceva nu era chiar de neînchipuit.

Odată depășit șocul inițial, am trecut de îndată în modul agile. Doream să fim de ajutor imediat. Am dezvoltat două aplicații pentru Serviciul Național de Ambulanță din Ungaria și am contribuit la realizarea unor ghiduri despre învățământul online pentru profesorii de la școlile publice din Polonia și Ungaria. În același timp, ne-am mutat toate cursurile online fără nicio sincopă notabilă și am înregistrat peste 300 de cursanți la trainingul nostru din toamnă, cu sprijin de la guvern. Aceste cursuri au încă o evoluție bună la toate cele patru specializări și sperăm din tot sufletul ca acest program popular și de viitor să continue într-un fel sau altul. În Polonia, ne-am intensificat cursurile de weekend și am lansat cu succes primul program de parteneriat strategic între companii din toate timpurile – un nou serviciu pe care ne dorim să-l asigurăm și în celelalte țări. În România, avem deja primii absolvenți de la primele cursuri, am pus bazele unor noi parteneriate, iar primii debutanți din familia Codecool au pornit în primele lor locuri de muncă din IT. Mult succes nouă tuturor!

Să lămurim ceva: aceste lucruri nu ni s-au întâmplat din greșeală.

Trebuie să ne amintim că toți cei care am supraviețuit anul trecut am fost foarte norocoși. Singura „greșeală” pe care au făcut-o mulți alții a fost să lucreze în industria „nepotrivită” sau aceia au ajuns, pur și simplu, victimă în acest context.

Pe de altă parte, munca uriașă a colegilor, mentorilor, cursanților și, desigur, a partenerilor noștri a contribuit la reușita noastră. Asta, în timp ce funcționam non-stop în situație de management al crizei, la fel ca multe alte companii. Iar în România și Polonia nici măcar nu ne-am luat concediu în vară. (În Ungaria, am avut noroc să respirăm puțin liber, la propriu, între cele două valuri ale pandemiei.) Eu, unul , am perceput totul ca pe un roller coaster al emoțiilor, cu oscilații zilnice pe scara largă dintre disperare și „Da, haide, putem face asta!”. Și sunt destul de sigur că nu am fost singurul care gândea așa. Dar toate astea ne-au făcut mai puternici și ne-au apropiat, într-un fel. Sunt foarte recunoscător pentru acest lucru. Fără munca neobosită, entuziasmul infinit și încrederea oarbă pe care a avut-o toată lumea în Codecool în 2020, nu am fi fost nici pe departe unde ne aflăm acum.

De fapt, începem anul mai puternici ca niciodată.

Mai puternici și mai maturi. Nu avem  doar experiența anului trecut, ci deja cinci ani în urma noastră. (Deși obișnuiam să spun uneori, în glumă, că ar trebui să punem la socoteală 2020 ca pe un an care nu se mai sfârșește deoarece chiar a fost lung de parcă ar fi trecut șapte, dar îl vom considera, totuși, ca fiind unul singur.) Am petrecut acești cinci ani învățând nu doar prin prisma celor peste 1000 de cursanți absolvenți,  ci și noi, personal. Am învățat să evoluăm până la nivelul obiectivelor, sarcinilor noastre și încrederii nemărginite de care ne bucurăm. Astfel, de data asta ne-am pregătit pentru noul an într-un mod mult mai organizat, cu mai multe planuri amănunțite și, în general, stăpânind lucrurile mai strict ca niciodată.

E puțin spus că planurile noastre pentru 2021 sunt ambițioase.

Vom deschide școli în alte două țări aflate în apropiere de Ungaria, Polonia și România – una planificată pentru prima jumătate a acestui an, iar a doua, în a doua jumătate. Ne-am ascultat partenerii și extindem serviciile companiei noastre în fiecare țară, consolidându-ne parteneriatele strategice. Clădim pe baza învățămintelor de anul trecut și a bunelor practici la nivel internațional și vom reuși să ducem experiența de învățare online oferită de Codecool la nivelul următor. Să sperăm că vom reveni, lent și treptat, și la locurile noastre preferate, la școlile offline cât de curând, poate chiar până în vară. Stabilizare și dezvoltare – aceste două cuvinte rezumă cel mai bine, din punctul meu de vedere, planurile noastre pentru 2021.

Oricum, dacă am învățat ceva anul trecut, este că se poate întâmpla oricând ceva neprevăzut care ne poate deturna planurile într-o clipită. Pe de altă parte, am mai învățat și că, cel mai probabil, vom fi capabili să gestionăm chiar și astfel de situații neașteptate. Am învățat să avem mai multă încredere în noi decât înainte.

Am învățat că ne putem pune în aplicare planurile de afaceri și că ne putem păstra starea de spirit constructivă în viața personală.

A fost ca atunci când soția mea și cu mine am reușit, împreună, să ne exercităm în continuare profesiile, deși lucram de acasă alături de cei trei copii ai noștri, organizându-ne din scurt, în funcție de regulamentele privind închiderea claselor primare și gimnaziale. Uneori eram doar pe fugă, trebuie să recunosc, deși cu siguranță nu în aceeași măsură ca părinții care își cresc copiii singuri. Sau a fost ca atunci când a trebuit să-mi ajut de la distanță mama – profesoară de engleză, care nu avea niciun fel de abilități tehnice – să țină ore online. De fapt, aceasta este competența fundamentală a celor de la Codecool, pe care am avut ocazia să o exersez în viața reală. Însă, dincolo de provocări, au existat și lucruri frumoase. M-am simțit incredibil de norocos să petrec fiecare noapte acasă, cu familia,  iar anul trecut am pedalat mai mult ca oricând (7.500 de kilometri. Nu-i vreun record mondial, dar e, de departe, cea mai mare performanță a mea 🙂 ). Motivul a fost că nu m-am mai deplasat săptămânal de la un sediu la altul – o schimbare semnificativă după ce, anul trecut, am reușit să dorm acasă doar cel mult patru nopți la rând.

În același timp, am mai învățat și că dincolo de gestionarea provocărilor, ne putem ține promisiunile.

La urma urmei, ce tot promitem noi zi de zi? O nouă profesie pentru cursanții noștri. O carieră nouă, un nou hobby, împlinire personală, chiar și ocazia unei vieți mai bune. Talente noi pentru companiile noastre partenere. Talente cu care nu doar că se lucrează ușor, dar pe care este și o plăcere să le ai în companie. Training-uri pentru firme menite să le ajute să păstreze și să scoată la iveală ce-i mai bun din proprii angajați. Și un loc de muncă pentru colegii noștri de la Codecool, unde absolut toți sunt egali, unde avem încredere unii în ceilalți și ne simțim ca într-o a doua familie.

Și n-am mai promite nimic altceva pentru anul acesta – doar mi-aș pune o dorință, dacă se poate.

Să ne revedem curând. După toate aceste greutăți, momentele palpitante și toate  planurile, îmi mai lipsește doar acest lucru – întâlnirile noastre pe viu. Deci aceasta este dorința mea, nu doar pentru mine, ci pentru noi toți – să ne reîntâlnim cât mai curând la birou, la școală, la interviuri, la ședințe, la ieșiri cu prietenii. Până atunci, ne doresc încă un pic de putere și de răbdare pe deasupra și muncă plină de satisfacții. Să fie un an nou cu bucurii, cu reușite și, să sperăm, un an ceva mai ușor!